Consiliul Județean Cluj a emis certificatul de urbanism pentru metroul din Cluj

Metroul din Cluj începe să prindă viteză, iar săptămâna trecută obiectivul de investiții a mai parcurs o etapă. Clujenii au aflta, astfel, care va fi traseul viitoarei magistrale de metrou care va lega orașul Florești de Cluj Napoca. Viitoarea magistrală de metrou Floreşti – Cluj-Napoca va avea 9 staţii subterane pe un traseu care se întinde pe 20 de kilometri.

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a emis certificatul de urbanism pentru elaborarea Planului Urbanistic Zonal şi a Studiului de Fezabilitate necesare începerii primei etape din cadrul proiectului „Tren Metropolitan Gilău – Floreşti – Cluj-Napoca – Baciu – Apahida – Jucu – Bonţida” – Magistrala 1 de metrou şi tren metropolitan, inclusiv legătura dintre acestea.

„E un proiect de maximă importanţă atât pentru Cluj-Napoca şi zona metropolitană cât şi pentru întreg judeţul. Tocmai de aceea, realizarea metroului va beneficia de sprijinul constant al Consiliului Judeţean, astfel încât să devină realitate cât mai curând“, spune Tişe.