Consiliul Județean Cluj a aprobat realizarea Metroului Cluj

Comisia Tehnică de Urbanism și Amenajarea Teritoriului din cadrul Consiliului Județean Cluj a avizat favorabil Planul Urbanistic Zonal al viitorului Metrou de la Cluj.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj și al Comisiei de Urbanism: „Este un proiect de o importanță strategică pentru comunitatea clujeană și pentru întreg județul, motiv pentru care am acționat cu maximă celeritate, astfel încât acesta să avanseze în cel mai rapid mod posibil”.  

În cadrul ședinței comisia a decis, cu unanimitate de voturi, să dea un aviz de principiu favorabil. Avizul final urmează a fi redactat în cel mai scurt timp posibil, imediat după adoptarea Hotărârii de Guvern referitoare la exproprieri și după includerea în documentație a recomandărilor formulate de specialiștii din cadrul comisiei.